Scara

Descarca „Scara sfintelor nevoințe ale desăvârșirii” – PDF

Istoricul Scării

În vremea când era un sihastru trăind în Peninsula Sinai, Sfântul Ioan era cunoscut pentru smerenia și ascultarea sa, precum și pentru înţelepciunea și discernământul său (obținute printr-o îndelungată experiență spirituală). Avea o reputație de foarte bun cunoscător în ceea ce privește modul în care trebuie dusă o viață duhovnicească. Sfântul Ioan, egumen al Mănăstirii Rait, i-a cerut într-o zi Sfântului Ioan Scărarul (cunoscut și ca Ioan din Sinai) să scrie lucrurile pe care le cunoștea într-o carte. La început, Sfântul Ioan Scărarul ezită să-și asume o astfel de sarcină, dar în cele din urmă a ascultat rugămintea egumenului din Rait și a început să scrie Scara (mai târziu numită Scara sfintelor nevoințe ale desăvârșirii). Sfântul Ioan a primit numele de „Scărarul” (Climax sau Climacus, adică „al Scării”) datorită lucrării sale. Scrierea Scării a fost comparată mai târziu în monahism cu primirea Legii pe muntele Sinai de către Sfântul prooroc Moise.

Această lucrare a fost folosită mai întâi de monahi. Până în zilele noastre, aceștia o citesc în special în timpul Postului Mare. Este una din scrierile recomandate în perioadele de post și pentru cei care mai sunt „în lume”, însă numai cu precauție și sub sfătuirea unui Părinte duhovnicesc^[1]. Această lucrare și-a lăsat amprenta asupra vieților multor sfinți precum Sf. Teodor Studitul, Sf. Serghie de Radonej, Sf. Iosif de Volokolamsk, Sf. Petru Damaschinul, Sf. Teofan Zăvorâtul și mulți alți părinți duhovnicești.

Structură și scopuri

Scopul tratatului este de a fi un ghid în urmarea unei vieți închinate întru totul lui Dumnezeu. Metafora scării, asemănătoare cu cea din viziunea Patriarhului Iacov, este folosită pentru a descrie modul în care cineva poate urca spre Împărăția Cerurilor, începând cu renunțarea la lume și sfârșind în Rai, împreună cu Domnul. Lucrarea este împărțită în treizeci de capitole, fiecare ocupându-se de un păcat sau de o virtute anume. Inițial, capitolele erau numite logoi, dar astăzi sunt mai cunoscute ca „trepte”. Conținutul, ca și în cazul Legilor primite de Moise, nu cuprinde în primul rând reguli, reglementări de tot felul, ci mai ales observații asupra practicilor existente. Adesea, limbajul folosit este metaforic, pentru a ilustra mai bine natura păcatului sau a virtuții. În ansamblu, tratatul urmează o linie progresivă, pornind de la renunțarea la lume către sfârșitul care este viața trăită întru iubirea lui Dumnezeu.

Treptele Scării

Treptele Scării (după traducerea N. Corneanu) sunt următoarele:

Despre lepădarea de lume
Despre neîmpătimire, adică neîntristare
Despre înstrăinare
Despre ascultare
Despre pocăință
Despre amintirea de moarte
Despre bucuria plânsului
Despre nemâniere și blândețe
Despre ținerea de minte a răului
Despre grăirea de rău
Despre limbuție și tăcere
Despre minciună
Despre trândăvie
Despre preaiubitul și vicleanul stăpân care este stomacul
Despre puritate și înfrânare
Despre iubirea de arginți
Despre sărăcia alergătoare către cer
Despre nesimțire (scil. indolență, insensibilitate)
Despre somn și rugăciune și despre cântarea de psalmi în comun
Despre privegherea trupească și duhovnicească
Despre nebărbăteasca temere
Despre slava deșartă
Despre mândrie și blasfemie
Despre blândețe, simplitate, nerăutate și viclenie
Despre minunata smerenie
Despre deosebirea gândurilor (discernământul). Recapitularea pe scurt a celor XXVI cuvinte anterioare.
Despre isihia (liniștea) trupului și sufletului
Despre sfânta și fericita rugăciune
Despre liberarea de patimi (apathia), despre desăvârșire și despre învierea sufletului
Despre legătura celor trei virtuți, adică credința, nădejdea și dragostea.

Lucrarea se sfârșește cu un Cuvânt către păstor (stareț), adresat Sf. Ioan din Rait.